Încă o zi se încheie. O zi grea, plină de provocări. În timp ce aștept liftul să urc în casă încerc să respir și să mă eliberez de agitația acumulată. Frânturi din zi mi se întorc în minte: oare am luat deciziile bune?; poate aș fi putut să reacționez diferit în situația aceea; ah, trebuia să îi zic ce aveam de zis… și simt cum emoțiile de peste zi mă năvălesc iar. Însă sunt obosită și am nevoie de o pauză, așa că încerc să mă scutur de gânduri și aștept cu nerăbdare să ajung acasă, să mă întind pe canapea făcând nimic și să uit de ziua asta!

Intru în casă, unde soțul meu mă salută relaxat de pe canapea. Murmur un salut, mă dezbrac și merg în bucătărie să las cumpărăturile făcute în fugă după muncă. Însă, imediat ce intru privirea mi se oprește pe chiuveta în care vasele de la micul dejun încă așteaptă să fie spălate. Dinnou. Fără să vreau, simt cum mi se încleștează maxilarul și îmi strâng pumnii cu putere. Dinnou.  Un val de gânduri mă inundă: de ce trebuie să le fac eu pe toate, asta e chiar prea de tot!!! Sunt două căni și două farfurii, cât de greu poate fi să le speli? Eu chiar nu merit să am o clipă de respiro??? Și, chiar în acea clipă, printre toate gândurile, aud vocea relaxată a soțului meu întrebându-mă: și, cum a fost ziua ta?… O simplă întrebare și totul explodează!

Tot ce urmează se desfășoară ca un film proiectat pe un ecran uriaș, film la care eu particip mai mult ca spectator, deși se pare că tot eu sunt și personajul principal! Răspund tăios, soțul meu e nedumerit inițial, iar asta mă enervează și mai tare. Un tumult de replici răutăcioase, cuvinte grele, reproșuri se dezlănțuie… Eu le spun, îmi aud vocea, și cu toate astea parcă nu sunt eu…parcă nu eu sunt la panoul de comandă. Undeva, pe fundal, ca un ecou, un gând îmi spune că poate exagerez, că până la urmă sunt doar niște vase nespălate…. însă acel gând este mult prea slab și nu are nicio șansă să oprească avalanșa pornită! Așa că stau neputiinciosă, spectator al unui spectacol trist pus în scenă de propriile mele emoții, așteptând să se termine totul și să strâng cioburile!

Fiinta umană este guvernată de emoții puternice. Le simtim și le recunoaștem la tot pasul: frica în fața unei situații noi, fericirea pe care o regăsim în îmbrățișarea cuiva drag, furia ce ne inundă cand ne simțim nedreptățiți. Sunt acele emoții ce ne iau cu asalt, ne învăluie, ne dezbracă de orice control și ne pun buna judecată în cui.

Ce se întâmplă cu noi?

Aceste emoții își au originea în sistemul limbic, în nucleul amigdalian – o formațiune  moștenită de la rudele noastre, primatele, ce a evoluat odată cu noi.

Astfel, existența centrilor emoționali, a sistemului limbic și a amigdalei, a precedat apariția și dezvoltarea cortexului și neo-cortexului – cel ce este responsabil de rațiune, gândire, aptitudini cognitive superioare, limbaj.

Această ierarhie explică dificultatea pe care o întâmpinăm în încercarea de a ne controla emoțiile puternice.

Și, dintre toate emoțiile puternice, cea mai greu de controlat pare să fie furia!

Atunci când ne simțim amenințați, nedreptățiți, când percepem o primejdie, fie de natură fizică sau simbolică, corpul nostru se pregătește în mod automat pentru unul din răspunsurile automate la pericol: fugă sau luptă!  <<Când niciuna dintre aceste opțiuni nu pare să aibă șanse de câștig apare reacția de îngheț (imobilitate tonică), dar despre asta vorbim mai mult cu altă ocazie.>>

Azi vă invit să vorbim despre ce se întâmplă când răspunsul de supraviețuire este LUPTA!

Fie că primejdia percepută este un pumn care se îndreaptă spre noi, sau este copilul care amenință să ne strice planul de a ajunge la timp la muncă, făcând o adevărată criză că nu își găsește bluza preferată, sistemul limbic declanșează sistemul de alarmă, eliberând în corp hormoni specifici, responsabili de un val de energie și forță, ce crează un mediu propice pentru acțiune. Așa că acționăm! Ne încruntăm, ridicăm vocea, încordăm pumnii, atacăm așa cum putem mai bine! Și totul se petrece atât de repede, comanda venind direct de la centrii emoționali, încât buna noastră judecată (neo-cortexul) nu are niciun cuvânt de spus.

Cu siguranță, pe vremea oamenilor preistorici acest răspuns rapid putea face diferența între viață și moarte. În ziua de azi însă, când pericolele ce ne amenință integritatea corporală nu mai sunt atât de pregnante, acest răspuns ne poate pune deseori în situația de a acționa nepotrivit pentru societatea în care trăim. Și ajungem astfel să pornim un adevărat război pentru niște vase nespălate!!

Se conturează astfel o nevoie stringentă să identificăm modalități de a recunoaște și gestiona eficient aceste emoții, pentru a putea evita comportamentele nedorite pe care ele le pot determina.

Însă când  aceste emoții puternice năvălesc asupra noastră ca un râu ieșit din matcă, ne simțim total copleșiți și trăim cu convingerea că nu putem face nimic să oprim valul mistuitor al furiei.

Sau putem totuși să facem ceva?…

Există câteva semnale de alarmă care ne anunță că suntem pe punctul de a pierde controlul. O serie de manifestări corporale ne dă de știre că ceva se întâmplă. Printre acestea regăsim:

• Respirație accelerată,
• Transpirație,
• Pupile dilatate,
• Tensionarea mușchilor (maxilar, pumni, umeri, etc)
• Senzația de nod în stomac,
• Incapacitatea de a gândi limpede

Explozia emoțională e fie precedată de manifestările corporale amintite mai sus, fie de anumite gânduri ce o declanșează, sau o întrețin odată apărută (ex: sigur are ceva cu mine; o face intenționat să mă rănească/jignească; nu îi pasă; etc).

De asemenea, anumite circumstanțe favorizează apariția furiei, cum ar fi stări acute sau cronice de stres, oboseala, foamea, interacțiunea cu anumite persoane, anumite situații, etc. De exemplu, sunt mai mari șansele să ne înfuriem când ajungem seara acasă și găsim vasele nespălate, dacă ziua noastră a fost una stresantă, am sărit peste masa de prânz, sau am avut un conflict cu șeful.

Odată ce înțelegem ce se întâmplă cu noi și ne dezvoltăm un fel de radar al furiei care să ne ajute să o depistăm când ne dă târcoale, putem să intervenim înainte ca ea să preia controlul și să prevenim, astfel, manifestarea comportamentelor nedorite care ne rănesc atât pe noi, cât și pe cei dragi nouă.

Pentru asta avem la îndemână o serie de stategii, precum:

1. Ieșirea din conflict, sau îndepărtarea de stimul. De exemplu, atunci când te cerți cu cineva și identifici primele semne de furie, părăsești încăperea. Condusul, mersul pe jos sau exercițiile fizice, precum și diferite tehnici de relaxare (respirație profundă sau relaxarea mușchilor) pot fi de folos la potolirea mâniei.
2. Intervenția asupra gândurilor. Odată schimbată fiziologia corpului, e importantă intervenția asupra gândurilor care întrețin furia, deoarece acestea au capacitatea de a declanșa un nou val de furie și a-l susține să escaladeze. Într-un sondaj cu privire la strategiile pe care oamenii le folosesc pentru a-și calma furia, Diane Tice a descoperit că distragerea atenției funcționează de cele mai multe ori la subiecții intervievați. Astfel, cititul, privitul la televizor, filmele ajută la îndepărtarea gândurilor ce alimentează furia. Aceste strategii de distragere a atenției funcționează optim pentru intervenția pe termen scurt.
3. Odată depășit momentul critic, consider utilă și necesară explorarea în profunzime a gândurilor ce declanșează și întrețin furia. Cum furia se hrănește din frică, poate fi vorba, de exemplu, de teama de a pierde ceva important pentru noi (relații, statut, privilegii, obiecte, etc.), a pierde controlul, teama că nu suntem destul de buni, de valoroși, de importanți pentru cei dragi nouă. Fiecare din noi are propria poveste de viață și e important să ne cunoaștem punctele nevralgice.

 

Furia este o emoție de bază pe care toți oamenii o experimentează de-a lungul vieții, însă există persoane care sunt copleșite de această emoție și o trăiesc mult mai des și mai intens decât altele. Astfel că, adesea, ele pierd controlul asupra propriului comportament, și asta are repercursiuni asupra relațiilor, a vieții profesionale și a sănătății. Furia necotrolabilă poate determina comportamente distructive, cum ar fi violența, abuzul, adicții sau încălcarea legii.

Furia este o emoție, și este important să înțelegem necesitatea de a gestiona emoția, și nu de a o înăbuși. Deși ea în sine nu poate fi “vindecată”, există programe și strategii terapeutice ce ajută pe cel ce are nevoie să își gestioneze mai bine trăirile și modurile de reacție la ele.

În cazul în care o persoană are tendința să se înfurie des, iar această stare emoțională declanșează comportamente ce afectează sau face rău persoanei, cît și celor din jur, este recomandat să se apeleze la ajutorul unui specialist, psiholog sau psihoterapeut.

Dacă vrei să vorbim mai mult despre asta, te invit să îmi scrii la adresa contact@alexandranichitus.ro .